13 Mai 2020

„Opus 73 (Iubire nesfârșită) de Beethoven, transmis în cadrul Seri de Operă Online

Opera Națională București prezintă iubitorilor baletului spectacolul „Opus 73 (Iubire nesfârșită)” de Ludwig van Beethoven, în regia și coregrafia lui Renato Zanella, scenografia Octavian Neculai, în cadrul programului Seri de Operă Online. Evenimentul va avea loc joi, 14 mai 2020, începând cu ora 18:30 pe pagina de Facebook a Operei Naționale București și în link-ul
www.operanb.ro/operaonline. 


https://youtu.be/ja6GHzTVQ9Q
(Trailer Iubire nesfârșită (Opus 73)  – Opera Națională București) 
 
„Opus 73 (Iubire Nesfârșită)” a fost ultimul concert pentru pian compus de Ludwig van Beethoven. Dezinteresul său pentru operele concertante ar fi fost cauzat de accentuarea problemelor de auz, ceea ce a pus capăt carierei sale de pianist. Cu toate acestea, concerul nr. 5 pentru pian, Opus 73, reprezintă o nobilă compoziție demnă de numele marelui compozitor. Concepția sa, fluiditatea, forța, echilibrul, maturitatea și inspirația au făcut ca ultimul concert pentru pian al lui Beethoven să devină un punct de referință în lumea muzicală. 
 
Coregraful Renato Zanella despre montarea de pe scena Operei Naționale București: Concertul de pian Nr. 5 în E major, Opus 73, de Ludwig van Beethoven, cunoscut lumii și sub numele de Concert Imperial, este o capodoperă. Concertul de pian, care este divizat în Allegro în E major, Adagio în B major si Rondo: Allegro dar nu foarte mult în E major, nu urmărește un fir narativ. 
Personal, consider că adagio este o scrisoare de dragoste către persoana iubită. Șapte note care pot crea un univers de sunete, cinci poziții care pot crea un univers al mișcării. Muzică, dans și respect – despre aceste elemente este vorba în creația mea, Opus 73” 
 

+
-